ÎnSEMNE fotografice, Salonul de artă fotografică hunedoreană la cea de-a V-a ediţie

Avem deosebita plăcere de a vă invita să participaţi cu lucrările dvs. la cea de-a 5-a ediţie a Salonulul de artă fotografică hunedoreană „ÎnSEMNE fotografice 4”.

Expozițiile din 2013 („Sentimente ilustrate”), 2014, 2015, 2016 („ÎnSEMNE fotografice 1,2,3”) rămân, prin numărul participanţilor, reprezentative în agenda culturală a judeţului Hunedoara, fiind o „radiografie” a importanţei pe care o ocupă fotografia în arta şi cultura hunedoreană.

Tema: Liberă

Organizare / Condiții de participare:
Salonul de artă fotografică hunedoreană, „ÎnSEMNE fografice 4” este deschis fotografilor amatori sau profesioniști ce s-au născut, trăiesc sau locuiesc în județul Hunedoara (indiferent unde se află acum) și au pasiune pentru arta fotografică.
Evenimentul este organizat de Colegiul Naţional „Decebal” Deva în parteneriat cu Atelierul de fotografie Asociaţia Artiştilor Fotografi Hunedoreni, Clubul Lions Deva Sarmizegetusa şi artavizuala21. Toți cei care doresc să participe la această expoziție vor trimite o singură lucrare digitală sau digitalizată color sau alb-negru. Insistăm pe faptul de a alege din toate lucrările dvs. o singură lucrare pe care să o trimiteți la dimensiunea de 45 X 30 cm (5315 x 3543 pixeli, 300 dpi) la adresa artavizuala21@gmail.com. În funcţie de numărul de lucrări o parte dintre acestea vor fi printate şi lucrările trimise vor fi proiectate în timpul vernisajului. Toţi participanţii vor primi un E-mail de confirmarea a participării.
Vă rog să semnalaţi dacă nu aţi primit e-mailul de confirmare a lucrării!

Datorită participărilor numeroase şi de calitate la ediţiile anterioare, salonul nostru a demonstrat că este cel mai reprezentativ eveniment expoziţional de artă fotografică hunedoreană. Prin intermediul acestui eveniment dorim să facem cunoscută arta fotografică şi artiştii din judeţul Hunedoara.

Termen: Lucrările pot fi trimise până pe data de 5 septembrie 2017.
Denumirea imaginilor (format jpg):
Exemplu: Popescu_Ion-titlul lucrării.jpg

Vă rugăm nu semnați lucrările deoarece vom realiza etichete ce vor conține numele autorului și titlul acesteia.
Nu se percepe taxă de participare.

O lucrare poate fi eliminată dacă, în mod justificat, se consideră că nu este conformă cu regulile şi condiţiile expoziţiei. Autorii îşi asumă autenticitatea propriilor lucrări. Lucrarea printată rămâne în proprietatea Colegiului Național „Decebal” păstrând drepturile de autor ale participantului. Pentru expoziție vom alege 30 de lucrări din totalul celor primite, lucrări care vor fi printate și expuse în Sala festivă „Jean Monnet” din cadrul Colegiului Național „Decebal” cu ocazia deschiderii noului an școlar.
Cu ocazia împlinirii a 5 ani de existenţă Atelierul de fotografie vom realiza, în acest an, un catalog tipărit pe care îl vor primi toţi prietenii AF, participanţii la expoziţie şi vernisaj. Data vernisajului o vom anunţa după 5 septembrie.

Curatori:
Grigore Roibu și Andrei Rosetti, profesori în cadrul Liceului de Arte „Sigismund Toduță” Deva.

Share: