Asociaţia Artiştilor Fotografi Hunedoreni (AAFH) este invitată de către Primăria Municipiului Deva, Serviciul Public Administrare Cetate Deva, să expună în Parcul Cetăţii în cadrulevenimetului Deva Jazz Festival 2018, primul festival de jazz care are loc în Municipiul Deva. Expoziţia membrilor AAFH se intitulează „Ante Portas”şi se desfăşoară sub patronajul Asociației Artiştilor Fotografi din România (AAFR). Membri asociaţiei propun o serie de 48 de fotografii inedite, de mari dimensiuni, printuri de 100 X 7o cm, lucrări care vor fi expuse în aer liber, pe aleeile din Parcul Cental Deva, în perioada 31 august -2 septembrie.
Expun:Grigore ROIBU, Adrian STOICA, Alexandru POPA, Andrei ROSETTI, Francisc NÉMETH, Marius ISFAN, Raul POENAR, Mihai PANAITESCU, Ovidiu RAŢIU, Daniel I. IANCU, Ioan TODOR, Cristian RUS, Călin CORPACIU, Larisa CRISTEA, Radu MUNTEAN, Oana MUNTEAN, Cornel GUȘAT, Nicolae OPREA, Vasile SÂRB, Diana ANDRAS, Sebastian SZAVA, Edvina KASLER, Mihai JEIC, Cătălin TIBORI, Adrian SOPINCEAN.
AAFH este prima asociaţie din spaţiul cultural-artistic al judeţului Hunedoara care suţine promovarea fotografiei artistice. Încă de la începutul existenţei noastre ca asociaţie am fost într-un permanent dialog cu publicul. Expoziția de la „poalele cetăţii” este repentativă pentru membri AAFH, fiind o sinteză a nivelului valoric al expozanților. Cei 25 de artişti fotografi, prezenţi cu lucrări în această manifestaţie, îşi propun să „plimbe” ochiul privitorului prin diversele genuri şi stiluri specifice artei de a scrie cu lumină. De la fotografia de portret, la peisaj, de la fotografia de stradă, la cea artistică, de la imaginea văzută ca martor, dar și mărturisitor, „Ante Portas” nu înfăţişează nici un pericol iminent, ciprezintă publicului devean imagini ce vorbesc despre magia de zi cu zi şi rolul fotografului de a reînvia neaşteptatul. Titlul expoziţiei, „Ante Potas”, este strigătul de a privi spre Porţile cetăţii ce urmează a fi deschise către un nou drum al cercetării în care imaginea fotografică și-a extins statutul identitar ca formă conceptuală și expresivă.
ProgramDeva Jazz Festival
31 August – ora 19,00 – Parcul Cetății Deva
Vernisaj de Fotografie al AAFH
Steel Jazz Quartet – Deva (Ro)
Dov Meraki – București (Ro)
Bega Blues Band – Timișoara (Ro)
1 Septembrie – 0ra 19,00 – Parcul Cetății Deva
Hashima – Belgrad (Srb)
Lansare CD In-Fusion; Sesiune De Autografe
Blue Family – Pancevo (Srb)
In – Fusion – Călin Pop (Celelalte Cuvinte) (Ro), Marius Pop (Ro), Peter Erdei (Irlanda), Oliver Sizko (Hu)
2 Septembrie – ora 19,00 – Parcul Cetăţii
Bianca Negrila – Prezentare de Modă – rochii din flori de hârtie
Jazzybit – Timișoara (Ro)
Cintia Horvath Quintet – Budapesta (Hu)
Cotton Pikers – Belgrad (Srb)
Director Deva Jazz Festival: Cristian Răcășan
Accesul este liber!